Educație

Top 3 direcții de urmat când îți propui să atragi donații pentru cauza ta // Cristian Florea

...
Data de publicare 29.01.2018 Publicat de Bursa Binelui
Am rugat câțiva specialiști în comunicare să ne spună care sunt principalele sfaturi sau îndrumări pe care le-ar împărtăși cu oamenii din organizații neguvernamentale atunci când se pune la cale o campanie pentru strângere de donații.
 
În cele ce urmează, Cristian Florea ne-a oferit informații sintetizate din experiența proprie de lucru.
 
Dacă ar fi să faci un top 3 direcții pe care un ONG să-și canalizeze acțiunile odată înscriși într-o competiție care le cere să demareze propria campanie de atragere de donații, care ar fi acestea?
 
1. Storytelling + Call To Action = Love
 
O poveste spusă cum trebuie are mai multe șanse de reușită decât o listă cu o sută de motive pentru care ar trebui ca oamenii să te susțină.  De cele mai multe ori, donațiile sunt activități de impuls. Nu-și spune nimeni „mâine o să donez câțiva lei unei cauze”, așa cum e în cazul cumpărăturilor obișnuite, când oamenii știu deja că trebuie să le facă și doar își setează ziua în care vor face asta. Când vine vorba de donații, trebuie să le spui o poveste, ca să activezi dorința celui care te ascultă de a dona. Acea poveste care te mână pe tine în luptă. Oamenilor le plac poveștile, iar tu trebuie să te pricepi cel mai bine la asta.
 
Cât despre Call To Action, am văzut multe povești frumoase, dar cărora le lipsea esențialul: un îndemn spre donație, un link spre pagina unde se putea dona sau un număr spre care să dau un SMS. Nu uita că oamenii sunt comozi și nu stau să caute metode de a ajuta. Trebuie să le spui tu cum să facă acest lucru, după ce le-ai zis povestea.
 
2.  Amintește-i omului de beneficiul pe care-l are când donează
 
Totul începe de la întrebarea „De ce donăm?”. În principiu, facem asta ca să simțim că participăm la o schimbare, să simțim că am contribuit la un lucru bun și că cineva este mai fericit datorită nouă. În același timp, suntem și noi fericiți știind că am făcut un bine. Sunt oameni care uită că o donație le aduce și lor beneficii (sufletești), nu doar celor pe care îi ajută. Amintește-le tu acest lucru și s-ar putea să-ți fie mai ușor să le ceri ajutorul.
 
3. Folosește-te de testimoniale
Unul dintre lucrurile care umanizează comunicarea (în online) este testimonialul. Este acea mărturie sau acea frază venită din partea unui necunoscut care îți confirmă că e ok să susții o cauză sau un proiect. De obicei, testimonialul ar trebui să ofere o perspectivă nouă asupra implicării cuiva într-o campanie de donare. Încurajează oamenii să-ți lase câteva cuvinte cu motivele pentru care au ales să-ți susțină cauza. Apoi folosește-te de acele motive ca să-i convingi și pe alții să se implice.
 
În esență, comunicarea online nu e foarte diferită de comunicarea offline. Dacă ai acest lucru în minte când construiești mesajele pentru rețelele sociale, ai mari șanse de reușită.
 
Cristian Florea, Social Media Manager Kooperativa 2.0
www.cristianflorea.ro
 
8934 vizualizări

Comentarii

Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a putea comenta!
Acest proiect nu are încă niciun comentariu.