Fundatia TUNA

Domenii activitate
Cultura, Social
Adresă:

Sos. Colentina, nr 64 B, sector 2 Bucuresti

Email: i***********
Contact: Elena Popa
Website: https://tuna.ro/

Descriere ONG

Fundația Tuna și-a început activitatea în 1995. Încă de la înființare, misiunea fundației a fost consolidarea prieteniei româno-turce, iar toate activitățiile și proiectele pe care le-am organizat au avut la bază acest dicton: ”Prietenul la nevoie se cunoaște”.

Fundația Tuna este organizație non-profit care dorește să acoepre o plajă cât mai mare pe partea socială și nu numai. Ca principali beneficiari sunt persoanele defavorizate, copi din cadrul familiilor sărace, copii din orfelinate, precum și bătrâni din azile sau cu probleme personale. Spre exemplu: în perioda sărbătorilor pascale, Fundația Tuna a demarat proiectul „Un Paște mai bun” prin care s-au distribuit circa 6000 de pachete cu alimente mai multor familii din București, Ilfov, Teleorman, Cluj, Oradea, Iași, Ploiești, Constanța și altele. Un alt proiect cu un impact puternic a fost „Time to Help” realizată de fundația Time to Help din Germania, prin care s-au oferit haine la peste 8000 de suflete.

 

1326 vizualizări

Proiecte susținute