Social

Un ACT pentru un zambet

Perioada: 04.12.2017 - 30.04.2018 Activ în Bucuresti
200,00 Lei
Sumă target: 30000 Lei
Donează

Descriere

Un ACT pentru un zâmbet este un proiect din sfera socială realizat de Frends, care își dorește înlesnirea integrării în societate a copiilor instituționalizați. Presupune îmbinarea unei activități artistice cu oferirea donațiilor și promovarea exemplelor pozitive dintre copiii fost-instituționalizați. Acest proiect urmează a se desfășura periodic, așadar, prezentăm doar prima ediție: prestația artistică va fi realizată de partenerii noștri, Cuibul Artiştilor, o trupă de teatru, care va susține o reprezentație la Centrul de Plasament nr.6 Voluntari. Totodată, Frends organizează un festival în București, dedicat tinerilor, cu target 500 de persoane. În cadrul acestuia, vor apărea detalii despre ACT pe toate materialele promoționale, cu mențiunea de a face donații în acest scop.

Scopul proiectului

Ne propunem să înlesnim integrarea în societate a 48 de copii și tineri din Centrul de Plasament nr.6 Voluntari, pe parcursul unui an, în care vom efectua activități (piese de teatru, concursuri de desen, pictură, discuții cu antreprenori), însoțite de oferirea donațiilor colectate anterior fiecărei activități.  

Cui donez?

Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt 48 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 3 și 19 de ani, din Centrul de Plasament nr. 6 din Voluntari, care întâmpină greutăți în integrarea în societate din cauza lipsei fondurilor pentru un trai decent, coroborată cu lipsa motivației pentru studiu și a apartenenței la un grup. Proiectul are impact asupra participanților prin faptul că aceștia acumulează cunoștinţe în cadrul unui proces de învăţare experienţială.

Beneficiari indirecți ai proiectului ACT sunt firmele, instituțiile și companiile locale; locuitori ai municipiului informați cu privire la activitățile proiectului online și offline, care, prin informatiile primite cu privire la acest proiect, pot continua să doneze și în afara acestuia.



De ce să donez?

Centrul nu dispune de suficiente fonduri pentru a le asigura pachet pentru școală, vestimentație decentă și cărți suplimentare, astfel ei sunt excluși în clasă. Nu participă la activitățile extracurriculare (ateliere, tabere) și nu au încredere în forțele proprii din cauza propagării în societate a exemplelor negative din rândul copiilor instituționalizați. ACT (Acționăm pentru Copii alături de Tine) își propune să rezolve aceste probleme.

 

1610 vizualizări

ONG - Frends pentru Dezvoltare

FRENDS este o organizație non-guvernamentală si non-profit, dar și un grup de prieteni pus pe fapte mari care își desfășoară activitatea în scopul promovării tinerilor și a intereselor acestora, întrucât ei reprezintă viitorul societății. Asociația a fost fondată în 2014, an în care a început desfășurarea proiectelor pentru studenți.


În prezent, FRENDS pentru Dezvoltare are 17 departamente si este un mediu relaxant  în care se desfășoară o serie de proiecte și inițiative pe trei mari direcții:
 Frends Business Center (dimensiunea antreprenorială);
 Fundaţia pentru Dezvoltare (dimensiunea comunitară);
 Frends Quality Time (dimensiunea socială).


Proiectele FRENDS isi desfășoară activitatea în mai multe domenii : IT, scriere de proiecte, implementare proiecte, antreprenoriat, comunicare si traininguri . Multitudinea proiectelor acestor zone de activitate reprezintă un prilej pentru ca tinerii motivați să-și concretizeze aspirațiile, apelând la calitățile proprii și ale celor din jur.

Adresă:

Calea Plevnei 76, etaj 2, sector 1

Telefon: 0727160503
Contact: Patricia Todor-Ghiţulescu