Partener de implementare
Educație

BCR caută și premiază Profesorii care ne dau încredere

Distribuie pagina pe

• BCR lansează concursul “Profesorii care ne dau încredere”.
• Prin intermediul concursului, BCR va oferi 42 de premii, a câte 1.000 de lei, profesorilor declarați drept cei mai buni de către elevii lor.
• Profesorul cel mai votat de către elevi va primi și marele premiu de 10.000 de lei.
 
La final, BCR îi va premia cu 42 de premii a câte 1.000 de lei pe profesorii nominalizați care întrunesc cele mai multe voturi, exprimate în like-uri, câte un premiu pe fiecare județ al țării, urmând ca profesorul care s-a bucurat de cea mai mare susținere pe Facebook să fie recompensat cu 10.000 de lei.
 
“Să fii profesor astăzi, în România, nu este deloc ușor. Menirea unui dascăl este să transmită elevilor săi cunoștințe, pasiune pentru carte și mai ales încredere pentru prezent și viitor. Știm că cei mai mulți profesori și-au asumat, cu multă dedicație, această nobilă misiune, în ciuda condițiilor dificile în care, adesea, se desfășoară profesia lor. Și trebuie să admitem că dascălii sunt oamenii care, alături de părinți, au un rol determinant în devenirea noastră, personală și profesională. Competiția lansată astăzi este o mică recunoaștere pe care o oferim profesorilor din România, prin intermediul propriilor elevi. Educația este una dintre prioritățile strategice ale BCR, alături de susținerea investițiilor în infrastructură, tehnologie și creșterea calității vieții”, declară Ionuț Stanimir, Director de Comunicare al BCR.
 
Concursul “Profesorii care ne dau încredere” se desfășoară pe pagina oficială a băncii - Facebook.com/BCRRomania l www.bcr.ro/profesorideinredere sau prin intermediul unei aplicații disponibile, unde se vor putea face înscrierile și votarea ulterioară a profesorilor. Întrecerea se desfășoară în două etape:

o Etapa I – 17 – 24 mai - deschiderea generală a înregistrărilor pe formularul de contact disponibil pe pagina de concurs a concursului.
Condiții de înscriere a profesorilor:
• Înscrierea profesorilor se face EXCLUSIV de către elevii și studenții fiecărui profesor, atât din actualul ciclul didactic, cât și din ciclurile didactice încheiate, respectiv foști elevi și studenți.
• Completarea numelui și a prenumelui profesorului
• Completarea materiei pe care profesorul o predă
• Completarea județului și localității de proveniență
• Completarea unui text de susținere și justificare a înscrierii, element esential în procesul de selectie. 
• Profesorul nominalizat poate fi orice cadru didactic, titular sau suplinitor, antrenor de sport sau profesor de activități extracurriculare.
• Profesorii nu se pot autoînscrie și nici nu pot nominaliza alte cadre didactice.

Selecția va fi făcută de către o comisie formată din reprezentanții băncii, în baza unei jurizări ce va ține cont de motivația oferită de autorii înscrierilor, calitatea actului didactic descrisă de aceștia  și, nu în ultimul rând, de probitatea morală și profesională a fiecărui profesor, așa cum reiese din înscrieri.

Pe 29 mai va fi anunțată lista scurtă de profesori, după următoarele criterii:
• Câte 3 profesori din fiecare cele 42 de județe ale României
• În cazul în care anumite județe nu vor avea suficiente nominalizări, vor fi înscriși și profesori din alte județe, din rândul celor care nu au trecut selecția inițială, în baza acelorași criterii de jurizare.

o Etapa II - votarea profesorilor, printr-un simplu like, în perioada 29 mai – 5 iunie:
Primii 42 de profesori, care primesc cele mai multe like-uri din partea elevilor, vor fi declarați câștigătorii premiilor de câte 1.000 de lei
o Profesorul care primește cele mai multe like-uri din toată țara va fi recompensat și cu marele premiu, de 10.000 de lei
o Anunțarea castigatorilor se va face pe 6 iunie 2017.
 
Pentru a accesa pagina concursului accesati www.bcr.ro/profesorideincredere sau https://www.facebook.com/BCRRomania
 
***
Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,8 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.
 
BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 513 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - 15.200 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 
 
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.700 de angajați deservesc 15,9 milioane de clienți în cadrul a 2.700 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2016, Erste Group deținea active totale în valoare de 206,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,18 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,2%.

Bursa Binelui

Articole asociate

    Bursa Binelui

    Bursa Binelui lansează seria de workshopuri HOW TO

    Bursa Binelui organizează în perioada aprilie – iunie 2019, sub umbrela „HOW TO”, o serie de trei workshop-uri dedicate reprezentanților organizaţiilor non-guvernamentale &icir...
    Bursa Binelui

    Workshop # Comunicare vizuala & Fotografie

    A lucrat de asemenea la proiecte multimedia finantate de Comisia Europeana si Fundatia Friedrich-Ebert-Stiftung.   Seria acesteia “Underground” despre minerii din Valea Jiului a ilu...
    Bursa Binelui

    Workshop Campionatul de Bine, editia 2014

    Cu ocazia lansarii Campionatului de Bine, editia 2014, echipa de organizare Bursa Binelui va invita sa participati la un workshop sustinut de specialisti si consultanti in domeniile:  # E...