Partener de implementare
Social

Se prelungesc Sferturile Campionatului de Bine 2014

Distribuie pagina pe

Prima etapă din cadrul Campionatului de Bine 2014, în care organizațiile trebuie să strângă donații în valoare de minim 300 de lei de la cel puțin 5 donatori diferiți, se prelungește până duminică, 14 decembrie, ora 23:59:59.

 

În cadrul Campionatului de Bine 2014 au fost înscrise 90 de proiecte, de către 75 de organizații. Dintre acestea, 44 de proiecte au ca arie de implementare 19 județe diferite, alte 29 de proiecte vor fi implementate în București, iar 25 la nivel național.

 

Până în acest moment proiectele au atras donații în valoare de 45.060 de lei de la 720 de donatori.

 

Semifinala Campionatului de Bine 2014 va începe luni, 15 decembrie, ora 13.00.
În această etapă, organizațiile trebuie să atragă donații în valoare de minim 1.000 de lei de la cel puțin 20 de donatori diferiți, timp de 3 săptămâni, până în data de 5 ianuarie 2015, inclusiv.

 

În Semifinala Campionatului de Bine 2014 organizațiile au posibilitatea să fidelizeze donatorii pe care i-au atras în prima etapă și, totodată, să atragă donatori noi.

 

Susține participanții

 


Raport status donații

Informațiile despre donațiile efectuate în ziua curentă sunt actualizate și afișate în ziua imediat următoare pe platforma Bursa Binelui, secțiunea Campionatul de Bine – Participanți. Fiecare organizație poate găsi informații despre donații accesând contul de pe BursaBinelui.ro, secțiunea Administrare – Proiecte, și poate centraliza informațiile despre donații din notificările primite pe e-mail.

 

Pentru un raport detaliat al donațiilor pentru proiectul/proiectele organizației dumneavoastră, înscrise în Campionatul de Bine 2014, puteți să trimiteți un e-mail către adresa bursabinelui@bcr.ro / florentina.loloiu@institute.ro [persoană de contact] pentru solicitarea acestuia, menționând numele organizației și numele proiectului pentru care solicitați raportul.

 

Cum poți dona

Bursa Binelui

Articole asociate

    Bursa Binelui

    Bursa Binelui by BCR castigator la REBRAND 100 Global Awards 2016

    Bursa Binelui este singura platforma de donatii necomisionate din Romania. Lansata in 2012 de BCR, parte a Erste Bank, identitatea initiala a Bursei Binelui nu comunica potentialul real al acestei pla...
    Bursa Binelui

    Bursa Binelui lanseaza Campionatul de Bine 2014

    ONG-urile sunt incurajate sa inscrie in Campionatul de Bine propuneri de proiect sau proiecte implementate de organizatii in comunitatile in care acestea activeaza sau pentru o anumita categorie de be...
    Bursa Binelui

    Proiectele participante în Concursul de FAPTE BUNE

    În Concursul de FAPTE BUNE s-au înscris 23 de organizații cu proiecte în curs de implementare sau care urmează să fie implementate pentru copii, adolescenți și tineri, cu vârst...