ALOCATIA PENTRU SANATATE
Perioada: 13.11.2017 - 31.12.2020 Activ înDescriere
Din momentul diagnosticării și pe toată perioada internării și tratamentului, îngrijirea unui copil bolnav de cancer generează
numeroase costuri suplimentare, pe care cele mai multe dintre familiile care își tratează copiii în România nu și le permit.
Sunt 5 categorii mari de costuri suplimentare, generate de diagnosticarea unui copil cu o formă de cancer:
1. medicamente și echipament medical, 400 lei / lună
2. investigații medicale, 150 lei / lună
3. transport, 100 lei / lună
4. produse de curățenie și igienă, 100 lei / lună
5. alimente cu regim special, 250 lei / lună, 8-10 lei/ zi
Lunar, bugetul unei familii care are în întreținere un copil bolnav de cancer, necesită o suplimentare de: 1.000 de lei
Articole externe
Scopul proiectului
Un diagnostic de o asemenea gravitate precum cancerul, pune în serioasă cumpănă starea psihică, sufletească, dar și situația financiară a părinților. Vrem să oferim familiilor un sprijin material care să le ajute în a oferi copiilor toate resursele necesare vindecării.
Cui donez?
Ne dorim să sprinijim toți copiii aflați în dificultate, însă ALOCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE va fi distribuită în funcție de fondurile disponibile, către cazurile cele mai grave și urgente.
Banii din Alocația pentru sănătate vor ajunge la familiile copiilor ca sprijin oferit de către Asociația PAVEL, în baza unui formular semnat de părinți, formular ce va menționa sponsorul (compania).
În fiecare an, Asociația PAVEL sprijină aprox. 550 de cazuri unice de copii bolnavi de cancer (cazuri noi & cazuri care sunt în tratament de mai mulți ani).
De ce să donez?
Prin proiectul propus ne dorim să contribuim ca cei care reprezintă viitorul țării noastre, copiii, să aibă o șansă reală la viață, în condiții decente și umane. “Niciun copil nu ar trebui să sufere” este deviza sub care derulăm aceasta campanie.
Comentarii
ONG - Asociatia P.A.V.E.L.
Asociatia P.A.V.E.L. are drept scop imbunatătirea vietii copiilor si tinerilor bolnavi de cancer, leucemie si anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informational, psihologic, social si material copiilor, tinerilor bolnavi si familiilor lor.