Protecția animalelor

Campanie de sterilizare pisici tomberoneze petrilene - 2019

Perioada: 11.02.2019 - 30.11.2019 Activ în Hunedoara
80,00 Lei
Sumă target: 15000 Lei
Donează

Descriere

Matei, membrul de onoare al asociaţiei noastre, s-a hotărât să işi doneze ziua de naştere (face 10 ani pe 7 Martie) printr-un proiect care să le ofere pisicilor tomberoneze petrilene o viaţă mai bună. Deşi cu puţin timp în urmă Matei a creat cu acelaşi scop Calendarul pisicesc pe 2019 (varianta print şi digital), rezultatele nu prea sunt încurajatoare. 

Chiar dacă ne ocupăm mai mult cu îngrijirea animalelor exotice prin Vivariul pe care-l conducem (animale primite, salvate, etc.), asta nu ne opreşte să milităm pentru o viaţă mai bună pentru prietenii noştri patrupezi de la colţ de bloc. Prin această campanie de sterilizare a pisicilor fără stăpân, ne dorim foarte mult să le oferim o viaţă mai bună.

 

Scopul proiectului

Îndrăznim să ne propunem să sterilizăm cât mai multe pisici tomberoneze (visăm la 100) pe 2019. 

Avem nevoie de fonduri pentru cuşti umane, transportatoare, materiale necesare manoperelor chirurgicale şi decontarea medicior veterinari implicaţi în campanie.

Cui donez?

Asociaţia Matei şi Prietenii

CIF 36908414

Str.Republicii bl.61, sc.2, et.3, ap.25, Petrila 335800, Jud.Hunedoara

Bolat Graţia-Maria -Preşedinte asociaţie

www.mateisiprietenii.ro

 

Fiecare leuţ va contribui la salvarea unei vieţi pisiceşti. 

O campanie de acest tip are nevoie de o planificare riguroasă şi o executare precisă, de aceea trebuie să avem la îndemână toate datele necesare. 

De ce să donez?

"De ce să nu donez?"

Studiile ne confirmă că o pisică nesterilizată, partenerul ei şi puii lor produc o medie de 2,8 pui supravieţuitori per fătare, astfel că după câteva calcule putem observa o înmulţire necontrolată într-un timp scurt:

1 an:12 pisici

2 ani: 67 pisici

3 ani: 376 pisici 

Sterilizând pisicile străzii reducem considerabil numărul pisicilor fără stăpân, le îmbunătăţim calitatea vieţii, ajutând la salvarea multor altor vieţi.  

 

Comentarii

Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a putea comenta!
Acest proiect nu are încă niciun comentariu.
2129 vizualizări

ONG - Asociatia Matei si Prietenii

Deşi ne-am născut la începutul anului 2017 ca şi entitate non-profit, facem fapte bune de câţiva ani încoace. Am pus bazele unor programe specifice adresate studentilor la medicina veterinara si tinerilor veterinari (seminarii, workshopuri, congrese, burse, premii, revista junior vet), am infiintat un vivariu la Petrila unde avem si o aripa speciala adresata animalelor exotice salvate sau abandonate dar unde organizam ocazional si expozitii specifice (Ex.Noaptea internationala a liliecilor), am scris carticele cu povesti pentru a ne sustine şi am initiat in 2018 prima editie Run for Wildlife Romania -primul eveniment sportiv caritabil adresat ong urilor romanesti care salveaza si reabiliteaza animale salbatice/exotice. Avem multe proiecte deosebite în curs de desfăşurare pentru care avem nevoie de o continua susţinere. 

Adresă:

Str.Republicii, Bl.61, Sc.2, Et.3, Ap.25, Petrila 335800.

Telefon: 0729374395
Contact: Bolat Gratia