Partener de implementare
Sanatate

Am primit lapte

Distribuie pagina pe

Dragi prieteni, colaboratori, parteneri în august 2012 v-am cerut ajutorul în numele a 59 de bebeluşi şi a familiilor lor. Copilaşii aveau nevoie de 5000 de cutii de lapte praf, pentru a putea fi hrăniţi până la vârsta de doi ani. Sănătatea lor depindea de acest lapte cu atât mai mult cu cât alăptarea la sân nu era o opţiune pentru ei, întrucât mamele lor sunt infectate cu HIV, iar posibilităţile financiare ale părinţilor nu le permiteau să asigure copiilor hrana adecvată. Pentru ei, am început campania "Am nevoie de lapte".

 

În acel moment, era ultima soluţie la care apelam şi nu îndrăzneam să sperăm la o atât de amplă mobilizare. Aproape imediat, aveam deja parteneri la drum: Mobil Pay, Radio România Constanța, Radio Sky, Doina FM, Digi 24 şi un om care a spus "Şi eu sunt tată. Voi fi vocea acestor copii" - domnul Decebal Făgădău. Poate că atunci când lupţi pentru ceva atât de important - viaţa unor copii - providenţa luptă şi ea de partea ta. Poate că pur şi simpu, am avut şansa de a fi înconjuraţi de OAMENI. Acum vă spunem că avem 5643 de cutii de lapte praf. Toţi copilaşii au hrana necesară pentru a creşte mari şi sănătoşi.

 

Întreaga comunitate s-a mobilizat ca să-i susţină. Oamenii au donat direct în cont, pe platforma online, au venit la fundaţie ca să afle ce altceva mai pot face... s-au implicat chiar şi persoane din afara ţării. Alături de ei, firme locale, companii multinaţionale şi organizaţii non-profit au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a se asigura că aceşti copii au toate şansele. Pure Jatomy Fitness, Maritimo Shopping Center, G&G Paper, Ecserv Interprod, Hotel Cherica, David Consulting, Model Constanța, Hotel Ibis, JCI Constanța, Fundaţia Sensiblu, Romatsa, Constanța Port, Milupa, Janssen sunt doar o parte dintre cei cărora le mulţumim. Succesul campaniei li se datorează şi gestul lor oferă mângâiere şi altora...

 

Faptul că atâţia oameni au răspuns nevoii lor de ajutor, a arătat părinţilor acestor copii că nu sunt nici singuri, nici respinşi de comunitatea în care trăiesc. Abia acum începem să aducem reparaţie pentru foştii copii infectaţi în spitale şi transformaţi în sperietori umane. Acei foşti copii, căutau privirea oamenilor şi găseau în ea frică şi ură. Oamenii îi evitau, şi chiar unii dintre părinţi nu aveau curaj să-i îmbrăţişeze. Acum pot, în sfârşit, să înţeleagă că nu mai sunt singuri.Valoarea acestui gest este inestimabilă.

 

Mulţumiri speciale ambasadorului campaniei – domnul Decebal Făgădău, un prieten de suflet al acestor oameni. Suportul şi reprezentarea domniei sale au adăugat un plus de încredere şi de vizibilitate pentru cauza acestor oameni.

 

În august 2012 v-am cerut ajutorul şi acum, în ianuarie 2013, vă mulţumim! Împreună am reuşit să schimbăm destine. Încrederea pe care ne-o acordaţi ne întăreşte angajamentul de a sta alături de oameni şi de a-i proteja de bolile infecţioase şi de suferinţa pe care acestea o generează.

Georgia Tudor

Articole asociate

    Bursa Binelui

    Tips and Tricks pentru semifinaliștii Campionatului de Bine de la Cristina Grigore

    BB: Dacă ar fi să rezumați într-o frază, care este secretul locului pe care l-ați ocupat în Sferturile Campionatului de Bine? C.G.: Comunicarea permanenta cu ”beneficiarii&rdqu...
    Cristina CĂRĂMIDĂ

    Tratamentul acceptabil antiaritmic prin monitorizarea, evaluarea necesităţii acestuia şi resincronizarea cardiacă DCI-RCT la un interval de 6 luni

    Proiectul Donez Design demara, în data de 9 aprilie 2013, al doilea apel umanitar din cadrul campaniei umanitare Ajută-l pe Ștefan, un apel de strângere de fonduri pentru un lider marcant,...
    Bursa Binelui

    Tips and Tricks pentru semifinaliștii Campionatului de Bine de la Cristi Airinei

    BB: Dacă ar fi să rezumați într-o frază, care este secretul locului pe care l-ați ocupat în Sferturile Campionatului de Bine? C.A.: Comunitate și transparență. Din păcate, sau d...