Partener de implementare
Social

Bursa Binelui – șansa noastră pentru visul nostru!

Distribuie pagina pe

Competiția pentru Bursa Binelui s-a încheiat, după cum v-am anunțat deja, asociația noastră ocupând locul al optulea, un loc pentru care suntem foarte bucuroși. Ne este totuși dor de concurs – în toată perioada cât s-a desfășurat Bursa Binelui, putem spune că am reușit să ne împrietenim și să dezvoltăm parteneriate frumoase cu foarte multe persoane. Iată un motiv pentru care vrem să le mulțumim celor de la BCR, pentru inițiativa lor.

            Și dacă tot am deschis lista mulțumirilor, vrem de asemenea să le mulțumim pentru startul pe care Bursa Binelui l-a reprezentat pentru asociația noastră – datorită acestui concurs am putut să ne vedem visul, Centrul de Tineret pentru tinerii instituționalizați, realizat mai repede decât ne-am fi așteptat. Deja am început de săptămâna trecută laboratoarele de educație nonformală cu micii noștri învățăcei.

              Toate multumirile noastre se îndrepată și către cei peste 200 de donatori, fără de care noi nu am fi putut ajunge pe aici, pe poziția 8. Partidul Național Liberal Sector 3 a avut și el un rol foarte important în această competiție și pentru care avem toată recunoștința.

            Așadar, cu această ocazie, dorim să le transmitem celor de la BCR – Bursa Binelui toată recunoștința noastră și tot sprijinul pentru proiectul pe care îl derulează în continuare și pentru ajutorul pe care îl oferă ONG-urilor din România. Cu adevărat, aceasta competiție reprezintă un pas foarte important pentru susținerea și dezvoltarea voluntariatului în  statul nostru, pentru că trebuie să recunoaștem că spre deosebire de alte țări, încă mai avem multe lucruri de învățat în ceea ce privește importanța ONG-urilor/Asociaților, pentru menținerea echilibrului social.

            Și dincolo de toate astea, dorim să menționăm că prin Bursa Binelui, BCR a devenit un exemplu pentru celelalte companii din România, în ceea ce privește responsabilitatea socială coroporatistă (CSR), subliniind cât de valoroase sunt sprijinul și implicarea corporațiilor într-o comunitate.

          În încheiere, dorim să mulțumim încă o dată tuturor!

Andra Arseni

Articole asociate

    Bursa Binelui

    44 de proiecte participă în Finala Plină de Bine a Campionatului de Bine

    Etapa decisivă a Campionatului de Bine se desfășoară pe parcursul a 5 săptămâni anul acesta: 16 ianuarie – 19 februarie 2018, iar din totalul de inițiative calificate, 19 proiecte din Bucu...
    Andra Arseni - Manager Departament Comunicare si PR

    Te-ai decis?

    Au mai rămas doar două zile până la finalul competiției Bursa Binelui – program susținut de BCR. Putem spune că suntem mulțumiți de sprijinul pe care l-am primit, de ecoul pe care l-a avut...
    Bursa Binelui

    Bursa Binelui lansează un Concurs de FAPTE BUNE în luna copiilor

    În luna iunie, Bursa Binelui invită ONG-urile din orice domeniu, care implementează proiecte pentru copii, să se înscrie în Concursul de FAPTE BUNE. La final, primele trei organizați...