Partener de implementare
București

Asociatia Curtea Veche

Vezi proiecte

Distribuie pagina pe

Domenii de activitate

Educație

Descriere

Asociația Curtea Veche a fost înființată în luna martie a anului 2014 pentru a dezvolta într-un mod independent și susținut activitatea de responsabilitate socială a Curtea Veche Publishing, începută în anul 2013, prin programul național alternativ de lectură “Cărțile copilăriei” ce își propune creșterea reală a interesului copiilor și tinerilor pentru citit, ridicarea nivelului copiilor de înțelegere a textelor și creșterea consumului de carte din România. Asociația dezvoltă momentan programul național de lectură “Cărțile copilăriei”, inițiat de Curtea Veche Publishing și susținut de membrii Familiei Regale a României. Gândit pe  o durată de 5 ani, acesta este bazat pe seria de repovestiri ale marilor opere literare din literatura universală ce cuprinde titluri adaptate cu ajutorul psihopedagogilor nivelului de înțelegere al copiilor cu vârste între 8 și 14 ani. 

De ce să devin voluntar?

Ai vrea ca sistemul educațional din România să fie diferit și copiii să înveţe altfel și altceva? Te îngrijorează faptul că în țara noastră încă mai există copii care nu au avut niciodată o carte a lor sau cărora nu li se citesc povești înainte de culcare? Îţi place să citeşti şi vrei să transmiţi mai departe bucuria lecturii? Scrie-ne un e-mail despre cum ai dori să te implici, alătură-te echipei noastre şi poţi aduce o contribuţie importantă în comunitatea de care aparţii!

Date de contact

Adresa sediului

str. Aurel Vlaicu nr. 35, sector 2, București, România
București

Email

cartilecopilariei@curteaveche.ro

Persoană de contact

Valentina Roman Director Executiv Asociația Curtea Veche E-mail: valentina.roman@curteaveche.ro Tel.: 0741 033 934

Accesează website

Proiectele organizației

Cum poți ajuta

  • Distribuie proiectul în social media

    Dă un share proiectului pe Facebook, Instagram, Linkedin, sau trimite direct unui prieten pe WhatsApp sau Messenger pentru a-i spune despre proiectul acesta.

  • Donează sau voluntariază

    Eşti interesat de acest proiect și de activitatea acestui ONG? Donează chiar acum și ajută-i să implementeze sau pentru această organizaţie.

  • Scrie despre proiect pe site-ul tău

    Dacă ai un site sau un blog, atunci copiază acest și pune-l într-un articol, pe una din paginile site-ului sau într-un newsletter un widget de donații pentru acest proiect.