Descriere
Filiala din Sfântu Gheorghe a Serviciului de Ajutor Maltez face parte din Serviciul de Ajutor Maltez în România, organizație non-profit cu sediul central în Cluj-Napoca.
De 25 de ani, prin cele 19 filiale și puncte de lucru din țară – inclusiv Sfântu Gheorghe – implementăm programe dedicate persoanelor aflate în dificultate: vârstnici, bolnavi, persoane cu dizabilități și alte grupuri vulnerabile.
La Sfântu Gheorghe, o echipă dedicată de voluntari, parte din rețeaua celor 1200 de voluntari ai Serviciului de Ajutor Maltez, contribuie activ la sprijinirea persoanelor aflate în nevoie pentru a avea o viață demnă, indiferent de apartenența etnică, religioasă, de gen sau politică.
Valorile noastre creștine și principiile umanitare stau la baza activității noastre: Serviciul de Ajutor Maltez în România duce mai departe misiunea Ordinului Suveran de Malta.
De ce să devin voluntar?
Prin voluntariat în cadrul Serviciului de Ajutor Maltez în România poți contribui activ la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate și la îmbunătățirea comunității din care faci parte. În același timp, voluntariatul oferă oportunitatea de a dezvolta abilități personale și sociale, spirit de echipă, responsabilitate și empatie. Este o experiență care contribuie atât la formarea caracterului, cât și la dezvoltarea personală și spirituală.