Partener de implementare

Asociatia The Social Incubator

Vezi proiecte

Distribuie pagina pe

Domenii de activitate

Drepturile omului, Educație, Social, Dezvoltare economica si sociala

Descriere

Asociația The Social Incubator a fost înființată în aprilie 2014 de către un grup de 5 prieteni, profesioniști în domenii diferite, care, după ce s-au implicat împreună în multiple activități de voluntariat luând forma unui sprijin punctual și pe termen scurt pentru tinerii instituționalizați, au realizat că nevoile acestor tineri sunt mult mai complexe și că e necesar ca ei să fie sprijiniți în mod individual, pe termen lung. In mai 2014 a fost lansat programul principal al organizației, Un viitor normal pentru tinerii defavorizați. Scopul acestui program este de a-i susține pe tinerii care au părăsit - sau urmează să părăsească - sistemul de protecție a copilului, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, să facă tranziția către viața adultă într-o manieră care să le pună în valoare aptitudinile și să le asigure independența pe termen lung. Programul a început în regiunea București-Ilfov și s-a extins în toate cele 8 regiuni administrative ale României in 2016.

Date de contact

Adresa sediului

Piața Presei Libere

Email

alina.cruceru@asociatiasocialincubator.org

Persoană de contact

Alina Cruceru, Fundraising & Communications Manager

Accesează website

Proiectele organizației

Cum poți ajuta

  • Distribuie proiectul în social media

    Dă un share proiectului pe Facebook, Instagram, Linkedin, sau trimite direct unui prieten pe WhatsApp sau Messenger pentru a-i spune despre proiectul acesta.

  • Donează sau voluntariază

    Eşti interesat de acest proiect și de activitatea acestui ONG? Donează chiar acum și ajută-i să implementeze sau pentru această organizaţie.

  • Scrie despre proiect pe site-ul tău

    Dacă ai un site sau un blog, atunci copiază acest și pune-l într-un articol, pe una din paginile site-ului sau într-un newsletter un widget de donații pentru acest proiect.