ONG-uri înscrise în site
-
ASOCIATIA LA PRIMUL BEBE
LaPrimulBebe sprijină informațional și emoțional gravidele și mamele din România, în primul an după naștere. Acest sprijin este oferit în comunitățile online , prin campaniile umanitare și prin Sistemul Național de Sprijin pentru Mame BebeBunVenit . Asociația LaPrimulBebe este singura comunitate din România premiată de Facebook USA și numită una dintre cele mai de impact 100 de comunități online din lume, primind Bursa Facebook Community Leadership Program 2018. Cu peste 180.000 membri, activăm în 29 de județe din România. De două ori pe an, părinții comunității LaPrimulBebe își unesc forțele și se implică în campaniile umanitare organizate de asociație sub forma celor mai spectaculoase licitații online. Până în prezent am strâns peste 2.000.000 de Euro, bani cu care a fost cumpărată aparatură esențială pentru maternități, au fost renovate secții de pediatrie și neonatologie din țară. Am organizat 266 de evenimente de educație parentală , cu peste 38.000 de părinți prezenți în sălile noastre. -
Black Sea FooDignity Association
Colaborăm cu instituții și cu alte organizații non-guvernamentale atât pe plan local cât și internațional pentru a identifica eficient nevoile comunităților vulnerabile si a ajuta acolo unde este cea mai mare nevoie. Lucrăm împreuna cu spitale, cu familiile pacienților, cu familii sau persoane vulnerabile, cu centre de refugiați pentru a asigura hrană celor ce au fugit din calea conflictelor armate sau din alte situații de urgență. -
Asociatia ECO Country - Tara ECO
Suntem un grup de tineri care iubim natura si mediul inconjurator si incercam salvarea si protejarea acestora prin toate metodele posibile prin care sa nu afectam in vreun fel comunitatea, ci sa o ajutam. Interesele noastre comune, ne-au adus la un loc si ne-au motivat sa incercam din rasputeri sa ajutam planeta sa respire mai usurata, speram noi, si cu sprijinul autoritatilor locale. Nu suntem arondati politic, nu dorim arondarea organizatiei in scop politic, insa daca o entitate politica doreste sa ne sustina in dezvoltarea unui proiect, nu vom evita sa o expunem. Prin infiintarea acestui O.N.G. ne luam angajamentul sa luptam pentru o planeta verde, mai frumoasa, mai sanatoasa. Scopul nostru este de a ajuta natura sa respire, prin plantarea de copaci , plamanii pamantului, prin igienizarea spatiilor verzi, prin igienizarea apelor naturale si a plajerlor acestora. -
ASOCIATIA ARBITRILOR DE FOTBAL CLUB SPORTIV BRASOV
Primele idei ale unei organizatii care sa vina in sprijinul arbitrilor brasoveni au aparut la mijlocul anului 2017, cand un grup de arbitri tineri au pus bazele unei asociatii cu scopul dezvoltarii arbitrajului si a fotbalului brasovean. Aceasta asociatie poarta numele ASOCIATIA ARBITRILOR DE FOTBAL CLUB SPORTIV BRASOV, pe scurt AAFCSBV. Asociatia Arbitrilor de Fotbal Club Sportiv Brasov a fost infiiniata in anul 2017 cu scopul de a promova, sprijini, realiza si coordona, proiecte si activitati cu referire la arbitraj de fotbal, iar la momentul actual Asociatia Arbitrilor de Fotbal Club Sportiv Brasov are 43 de membri. -
ASOCIATIA CLUBUL DE CICLISM Oleaca de Biciclisti B...
Asociatia Clubul de Ciclism Oleaca de Biciclisti Bacau are ca scop principal promovarea mersului pe bicicleta in general, privit ca mijloc de recreere, mijloc ecologic de transport si mijloc de afirmare pe plan sportiv, organizarea si practicarea ciclismului, dezvolatarea durabila si protectia mediului, implicarea sociala, promovarea tineretului si dezvoltarea societatii civile. -
Asociatia Educatie Prin Aventura Remetea Chioarului
ASOCIATIA EDUCATIE PRIN AVENTURA REMETEA CHIOARULUI , este o persoană juridică neguvernamentală, de drept privat, apolitică, fără scop lucrativ, nonprofit, cu patrimoniu propriu, distinct și indivizibil. Scopul Asociației este acela de a contribui la educarea elevilor si a prescolarilor prin intermediul unor tabere educative, prin organizarea proiectului Scoala Altfel (clasele primare, gimnaziale și de liceu ) in natura si intr-un mini parc aventura, prin desfasurarea de activitati in domeniul protejarii naturii si a mediului inconjurator. -
Asociatia Investeste in Sanatate
Suntem o asociatie care credem in oameni, credem in potentialul care se afla in fiecare dintre noi. Sustinem educatia in sanatate, oferim suport si incredere, credem cu tarie ca investind in sanatate, investim in noi insine si in viitorul nostru. De aceea motto-ul Asociatiei Investeste in Sanatate este: Investeste in Sanatate! Investeste in Tine! Misiunea Asociației Investește în Sănătate este promovarea sănătății sub toate aspectele ei, prin promovarea unui stil de viață sănătos, a unor valori sănătoase și puternice, a principiilor de viață echilibrată, stabilă și armonioasă, precum și a susținerii educației pentru sănătate atât pentru publicul larg cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății. -
Asociatia KinetoBebe
Asociatia KinetoBebe ofera nou-nascutilor si copiilor programe terapeutice de interventie precoce si astfel creste sansele de recuperare neuromotorie a acestora. Foarte multi copii au nevoie de terapie de lunga durata care sa fie realizata prin programe personalizate, si astfel sa dobandeasca deprinderile pentru a avea o viata normala, autonoma. Intervenim prin kinetoterapie si terapie psihologica in diferite afectiuni: neurologice, ortopedice, sindroame genetice, prematuritate severa, intarziere motorie. Serviciile de recuperare pediatrica ale celor trei Centre de Recuperare sunt complexe si ofera programe de terapie integrata: Kinetoterapie - Terapie Bobath -Terapie Vojta - Stimulare oro-faciala – Terapia 3D a Scoliozei – Terapie Respiratorie – Electroterapie- Terapie senzoriala- Terapie pe baza vibratiilor - Osteopatie– Alicatie benzi kinesiologice – profilaxia dezvoltarii motorii Psihologie – Logopedie –– Dezvoltare cognitiva - Terapie ocupationala- Psihopedagogie – Psihoterapie de familie -
Asociatia Studentilor Contabili RATIO
Asociatia Studentilor Contabili RATIO este o asociatie nonguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial , fondata in 3 Octombrie 2012, la C luj-Napoca. RATIO raspunde nevoii studentilor de formare si informare in domeniul contabil, permite accesul la informatii de calitate, ofera ocazia de dezvoltare personala si profesionala in contextul nonformal, ajuta la dezvoltarea abilitatilor de comunicare, de dezvoltare a simtului practic si de perfectionare a abilitatilor in mediul business. -
Asociatia Centrul Armonia
Asociația Centrul Armonia este o organizație non-profit care activează în domeniile: educație, social și sănătate. Prin acțiunile noastre, susținem copiii și tinerii fără posibilități pentru a urma un parcurs educațional, prin meditații, ateliere științe distractive, ateliere de dezvoltare personală, consiliere psihologică și vocațională, ateliere de kinetoterapie, nutriție și stil de viață sănătos și training-uri pentru cadre didactice și părinți. De asemenea, îi sprijinim cu resurse educaționale, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente de bază. Ajută-i și tu. Pentru tine. Pentru ei. Pentru viitor. Donează pentru ceea ce contează. -
Asociatia Studentilor Francofoni din Iasi
Înfiinţată pe 6 noiembrie 2001, la iniţiativa lectorului de limba franceză de la Facultatea de Litere din Iaşi, Nathalie Duplaissy, și a mai multor studenți, este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, cea mai veche asociaţie de profil francofon din ţară şi una dintre cele mai active ONG-uri din Iaşi. Începând cu septembrie 2007, ASFI este membră a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), cea mai mare federaţie pe plan naţional. Proiectele: Arătă că-ți pasă! (ACP) care se desfășoară în decembrie și are ca scop sprijinirea unui caz social defavorizat prin strângerea de fonduri; Defi pour la Poesie care se desfășoară în martie și are ca scop promovarea fenomenului literar contemporan în învățământul pre-universitar românesc; Zilele Studentului Francofon (ZSF) care se desfășoară în mai și are ca scop crearea cadrului de interacțiune pentru studenții sau tinerii interesați să realizeze o schimbare în societatea în care trăiesc. -
Asociatia pentru Copii si Batrani Sf Hristofor
Asociatia pentru copii si batrani „Sfantul Hristofor” esten-profit, organizatie crestina ce desfasoara activitati cu caracter educativ, cultural si social pentru copiii, tinerii, batranii institutionalizati, precum si a altor categorii de persoane defavorizate, obiectivul principal fiind crearea unor medii de socializare, acces catre servicii, piata muncii si activitati de recreere pentru aceste categorii de persoane. Asociatia a fost infiintata la data de 9 mai 2015 in Bucuresti, in urma mai multor actiuni social-filantropice si cultural-religioase desfasurate la centrele de plasament din Rm. Valcea.